la-Deva.ro     


Fondat 2012     |                     Site dedicat informarii devenilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie  Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

Tribunalul Alba: Președintele și vicepreședintele CJ Hunedoara, cercetați în stare de libertate sub control judiciar

Agerpres

 

Președintele și vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Moloț și Tiberiu Balint, reținuți miercuri de DNA, vor fi cercetați în stare de libertate sub control judiciar, au decis magistrații Tribunalului Alba.

De asemenea, ginerele lui Moloț, Roberto Patrik Venter, viceprimarul comunei Vorta, Pup Emanoil Milică, și omul de afaceri Vasile Axinte, reținuți miercuri seara de procurorii DNA, vor cercetați în stare de libertate sub control judiciar.

Tribunalul Alba a respins joi seară propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pe numele celor cinci inculpați. Decizia a fost pronunțată în ședință secretă, la care au avut acces doar avocații și cei cinci inculpați.

Hotărârea instanței nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Alba Iulia.

La ieșirea din sala de judecată, Mircea Moloț a afirmat că atât el cât și ceilalți patru vor fi cercetați sub control judiciar până pe data de 15 februarie. ''Am înțeles că astăzi (joi — n.r.) Curtea Constituțională spunea că trebuie controlul judiciar, până acum era nelimitat, acum trebuie termene. Avem termen până în data de 15'', a spus Moloț.

În același timp el a susținut că este nevinovat și că acuzațiile care i-au fost aduse sunt nefondate. ''Clar, mă așteptam la această decizie. (...) La câte capete de acuzare au fost, chiar spuneam am avut impresia că sunt cel mai mare mafiot, nu din România, ci din lume'', a spus Moloț, opinând că procesul ar putea fi de durată.

 

Referindu-se la calitatea sa de președinte al CJ Hunedoara, el a precizat că va merge la birou, dar nu are voie să vorbească cu niciun salariat vizavi de proces. ''Nu e primul caz când am avut investiții verificate de DNA. Nu am întrebat niciodată, deși am avut un serviciu întreg care mergea la DNA, (...) ce li s-a spus, ce au spus ei. Nu mă interesează. Tot ce fac în activitatea mea de președinte consider că fac o chestie legală și, ca atare, nu are de ce să-mi fie frică. (...) O să-mi iau și eu concediu, că nu mi-am luat de mult timp, dar rămân, nu pot să stau, fiindcă vine bugetul pentru anul viitor și va trebui să fiu la birou'', a mai spus Mircea Moloț.

El a mai susținut că nu are nicio interdicție în ceea ce privește relația cu vicepreședintele CJ și a menționat că Balint este în prezent în concediu.

Mircea Moloț este acuzat de procurorii DNA de fapte de corupție, anchetatorii susținând că, începând cu 2010, a creat și pus în funcțiune un circuit financiar prin care fondurile publice, legal aprobate pe proiecte, au ajuns în conturile unor societăți care nu îndeplineau criteriile de calificare, privind capacitatea tehnică și/sau profesională, economico-financiară, precum și experiența similară,

Aceste firme erau controlate de către persoane din cercul său relațional, respectiv ginerele său, Robertto Venter Patrick, și alte persoane interpuse devenite formal reprezentanți ai acestor societăți.

Moloț este acuzat de trafic de influență, luare de mită, spălare de bani, în forma instigării (două infracțiuni), conflict de interese și deținerea fără drept a unui document ce conține informații secrete de stat.

În ceea ce îl privește pe vicepreședintele CJ Hunedoara, Tiberiu Balint, acesta este acuzat de săvârșirea infracțiunilor concurente de luare de mită, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (patru acte materiale) și spălare de bani, în forma instigării.

Ginerele lui Mircea Moloț, Robertto Patrick Venter, administrator al SC Vivanty Industries SRL Șoimuș, este acuzat de săvârșirea infracțiunilor concurente de complicitate la luare de mită, în formă continuată (21 acte materiale), complicitate la luare de mită, în formă continuată, (trei acte materiale), spălare de bani (două infracțiuni) și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Viceprimarul comunei Vorta, Emanoil Milică Pup, administrator al SC Trans Construct Import Export SRL, este acuzat cu privire la săvârșirea infracțiunilor concurente de dare de mită, în formă continuată (trei acte materiale), dare de mită, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (trei acte materiale) și spălare de bani, în forma complicității (două infracțiuni).

Administrator al SC Viva Construct SRL și SC Euro Cons Expert SRL, Vasile Axinte este acuzat de săvârșirea infracțiunilor concurente de cumpărare de influență în formă continuată (două acte materiale), dare de mită în formă continuată (21 acte materiale ), dare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă, (21 acte materiale) și complicitate la spălare de bani.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, abonează-te gratuit la Newsletter trimițând site-ul de care ești interesat(ă) și adresa ta de e-mail la office@la-romania.ro.


laAnunt.ro |eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro     |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro | la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro|la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro |la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro | la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro|la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro | la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro | la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2014