la-Deva.ro     


Fondat 2012     |                     Site dedicat informarii devenilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie  Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

Voluntarii Geoparcului Dinozaurilor, câștigătorii Premiului Publicului la Gala Națională a Voluntarilor

Agerpres

 

Proiectul "Voluntari pentru Geoparc - Casa Vulcanilor", propus de Asociația "Drag de Hațeg", a câștigat Premiul Publicului la ediția din acest an a Galei Naționale a Voluntarilor, cele 4.040 de voturi primite online desemnându-l cel mai votat proiect de voluntariat al anului 2014 din România.

În cadrul proiectului "Casa Vulcanilor" cei peste 190 de tineri voluntari din Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului au realizat o construcție din lemn, piatră și cob (lut amestecat cu nisip, paie și apă) destinată unui muzeu al vulcanilor. Proiectul a fost derulat de Asociația "Drag de Hațeg" și finanțat de Fundația pentru Parteneriat și o companie privată.

"Casa Vulcanilor este doar o parte a activităților în care acești tineri au fost implicați în cadrul Geoparcului. Ei au fost cei care au mutat munții din loc și lor li se datorează acest premiu. Voluntarii noștri au tot sprijinul profesorilor, al autorităților locale și mai ales al comunității, deci nu au de luptat decât cu ei înșiși. Au de ales între a fi spectatori la propria lor viață sau a se implica, a participa, a fi parte a unei echipe care poate schimba colțișorul lor de lume", a declarat duminică dr. Cristian Ciobanu, managerul proiectului premiat.

"Voluntari pentru Geoparc — Casa Vulcanilor" s-a numărat printre cele șase proiecte finaliste ale secțiunii "Cel mai bun proiect de voluntariat al anului în domeniul tineret", fiind selectat de un juriu de specialitate.

În acest an, la Gala Națională a Voluntarilor au fost înregistrate 180 de nominalizări, în urma cărora au fost desemnați 94 de finaliști în cadrul a patru categorii și 22 de secțiuni ale competiției.

Cea de-a patra ediție a Galei Naționale a Voluntarilor a fost organizată la București de Federația Volum în parteneriat cu Federația Fundațiilor Comunitare din România, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene la București, Ministerului Tineretului și Sportului și Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale.

Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului a fost declarat arie națională protejată în anul 2014. Pe teritoriul acestuia se regăsesc situri cu oase de dinozauri pitici, vechi de 70 de milioane de ani. Dinozaurii pitici din Depresiunea Hațeg sunt unici în lume, în zonă fiind descoperite chiar și cuiburi cu ouă și embrioni de dinozauri. Administrarea geoparcului este realizată de Universitatea din București.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, abonează-te gratuit la Newsletter trimițând site-ul de care ești interesat(ă) și adresa ta de e-mail la office@la-romania.ro.


laAnunt.ro |eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro     |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro | la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro|la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro |la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro | la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro|la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro | la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro | la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2014